M-aș întoarce în timp

   Curiozitatea de a vedea și simți cum relația, dar și lucrurile dintre noi ar fi evoluat dacă totul nu s-ar fi terminat așa de repede și din scurt, mă face să mă gândesc cum ar fi dacă m-aș întoarce în timp și aș încerca să repar unele lucruri, dar să și repar tot ceea ce noi, dar și naivitatea noastră a stricat. Unii vor zice că vreau să fac lucrul ăsta pentru că încă te iubesc, iar o mică parte din mine mă face să mă gândesc dacă nu e chiar așa. Adevărul e, dragul meu, că din păcate, orice sentiment pe care cândva l-am simțit pentru tine a murit odată cu tine. Odată cu plecarea ta bruscă din inima mea. Da, știm amândoi că plecarea ta fizică din viața mea a fost bruscă și neexplicată, pentru că ți-a fost atât de greu să îmi explici măcar într-o frază motivul pentru care inima ta s-a rupt de a mea, motivul pentru care mâna ta a uitat de a mea, iar corpul tău nu a mai mirosit ca al meu. Dar trecem peste. Ideea e că plecarea ta din inima mea a durat luni bune și a însemnat mii de lupte cu mine, multe fiind pierdute. Oricum, preferam să pierd orice luptă cu mine sau cu alții, dar să nu te pierd pe tine. Am luptat pentru tine chiar și atunci când lipsa ta era din ce în ce mai vizibilă, chiar și atunci când înțelesese până și inima mea că tu nu mai ești și că nici nu aveai să te întorci. Fie prea curând, fie niciodată. Ai avut mereu grijă să îmi spui că niciodată nu vom mai avea un viitor, că am avut grijă să fut orice șansă și că orice ar fi tu nu te vei întoarce vreodată la mine. Că așa ești tu, că tu lași trecutul și îți vezi de viață. E amuzant, știi? E amuzant pentru că și acum, după atâta timp simt că într-o zi viața îți va face o farsă și mi te va pune iar în drum, ca în seara aia de 27 martie. Și nu numai că viața îți va face o farsă, dar va avea și grijă să te îngenuncheze în timp ce îți oferă o lecție pe care ar trebui să o înveți. Vezi tu.. e adevărat că noi ne facem destinul și viața, dar uităm uneori că avem nevoie și de un pic de ajutor, de un imbold. Și mai uităm că mai există și ceea ce se numește karma, cuvânt pe care îl înțeleg cel mai bine și îl iubesc. Uităm că răul mereu se va răzbuna, că se întoarce, iar când se întoarce doare al naibii de tare și ne lovește atunci când credem că am scăpat. Uităm că atunci când facem rău, de fapt ne lovim pe noi și efectiv ne așezăm într-un lung șir al karmei, care până la urmă, ne ajunge pe toți. Mereu am fost de părere că amanta destinului, adică karma, e precum moartea. Nu uită niciodată și mereu vine la momentul potrivit. Nici Dumnezeu nu poate interveni. Asta nu o înțeleg mulți, și nici tu. Nu mă înțelege greșit, niciodată nu am să îți doresc răul oricât de dator mi-ai fi cu el, ci pur și simplu îți reamintesc ceea ce preferi să uiți. Și da, m-as întoarce în trecut ca să văd cum ar evolua totul. M-aș întoarce chiar în prima zi când ne-am cunoscut ca să facem lucrurile mai bine și mai corect. Nu m-aș mai grăbi să te sărut, dar probabil te-aș ține strâns de mână, mereu mi-a plăcut să te țin de mână. Tu probabil nu ai înțelege de ce te țin atât de strâns, dar pentru mine seara aia nu ar fi doar prima noastră întâlnire, ci și momentul în care te-am regăsit. Probabil mi-aș pune niște semne de întrebare atunci când văd cum îți sună telefonul așa târziu și cum tu te îndepărtezi de mine ca să răspunzi, dar aș tace ca în prima noapte. Apoi, a doua zi m-aș vedea iar cu tine la cafea, dar nu te-aș mai ține așa de mult, ai întârzia iar o oră jumate la muncă. Apoi, duminică când ne vedem, ți-aș propune alt traseu de plimbare ca să nu ajungem o săptămână mai târziu la Bacău și să îți cunosc părinții. Iar mai apoi nu m-aș muta cu tine, cu toate că asta nu regret nici în ziua de azi. Probabil că asta aș accepta, dar după mai mult timp, cu toate că dacă aș avea certitudinea că oricum ne despărțim așa subit, m-aș muta iar fără să stau pe gânduri. Iubeam la nebunie să știu că locuim împreună, că dimineața beau cafeaua cu tine și seara îmi odihnesc gândurile pe pieptul tău. Ceea ce știu cu siguranță că nu aș mai face, și nu musai că regret, ar fi că nu l-am mai adopta pe Dexter. Mereu am simțit că era doar cățelul meu, că trebuia să mă împart între voi și știu că pentru tine, el era doar un motiv de stres și ceartă. Deci, la asta aș zice pas. Probabil că acel te iubesc ți l-aș spune tot după puțin timp, nici asta nu am regretat vreodată. Dar aș evita certurile și cuvintele urâte, dățile când poate nu am știu să fiu lângă tine, când nu am fost 100% acolo fizic și moral și aș fi tăcut atunci când eram frustrată sau stresată, pentru că atunci știu sigur că te îndepărtam de mine. Da, m-aș întoarce în trecutul nostru și aș evita tot răul doar de dragul de a vedea cine și unde a greșit. Aș vrea să am răspunsurile, să știu dacă noi am fost vinovați sau destinul. Încep să cred din ce în ce mai tare în faptul că unii oameni chiar pot fi meniți unul pentru altul și se pot iubi, dar să nu fie momentul lor. Poate asta a fost și la noi. O doză de nebunie și un timing nu foarte potrivit, pentru că știm amândoi că am fost și suntem niște caractere dificile și puternice. Ieșeau scântei când ne certam. Scriind și gândindu-mă acum la chestia asta, parcă totuși nu m-aș întoarce în timp ca să repar ceva. M-aș întoarce doar ca să trag de timp și să resimt tot ce am trăit cu tine. Pentru că nu contează cum s-a terminat și cum vorbești despre mine, eu nu regret nimic. Ai fost una dintre cele mai dureroase și frumoase lecții care m-a ajutat să cresc pe orice plan și care m-a ajutat să înțeleg cum trebuie să se simtă cu adevărat iubirea. Ai grijă de tine, dacă vreodată citești asta și abia astept să ne reîntâlnim cândva. Eu, tu și karma.