Mâine poate va fi bine

Mă uit la ceas, e ora unu. Iar am dormit prea mult și iar întârzii la muncă. Mă gândesc că am totuși timp să ajung, dar subit îmi aduc aminte că am anunțat că nici azi nu vin. Deja e a treia zi de când iar dorm prea mult și iar nu merg la muncă. N-am chef de nimic, mi-e scârbă de tot, chiar și de vrema de afară deși e vară și e bine. Mai stau în pat, poate mai dorm puțin. Dar nu îmi găsesc locul, așa că mă ridic. Pun să îmi fac cafea, dar nu îmi simt mâinile sau corpul. Ciudat, nici cafeaua n-are gust. Îmi aprind o țigară și încep să mă uit pe geam. Îmi mai aprind o țigară, încă una și tot așa până rămân fără. Nici cafeaua n-am băut-o și nici tu nu ai venit.

Mă uit în oglindă.. asta sunt eu!? Nu, n-are cum. Eu nu am cearcăne, eu nu am ochii plânși, părul în toate direcțiile și hainele astea. Nu, astea clar nu-s hainele mele. Brusc realizez.. sunt hainele tale pe care le-am pus din greșală sau intenționat în valiza cu hainele mele. Cred că mai am câteva prin dulap. Le-oi arunca eu..

Decid că azi o să fie o zi bună, așa că îmi iau alte haine și fug la duș. Cu cât mai multă apă curge pe pielea mea, cu atât mă simt mai bine. Parcă s-au mai dus din amprentele tale. Dar pe alea întipărite-n minte și în suflet, ce fac!? Pe ele cu ce le spăl!? Mă simt străină.. ce caut eu de fapt în casa asta!? Asta nu e casa noastră în care am râs și plâns, în care ne-am certat și împăcat.. și cel mai important, nu e casa în care te-am iubit. Ți-aduci aminte cum te-am iubit? Cât te-am iubit? Pereții mi-s martori, cearșafurile și patul mi-s martori, geamurile și vecinii toți mi-s martori. Inima ta mi-e martoră că te-am iubit, chiar dacă tu m-ai îngropat de mult. Dar nu, azi nu cedez. Azi o să fie bine. Mă îmbrac, mă machiez și fug după țigări. Mi-am luat țigări și înghețată și până am ieșit din magazin, a început să plouă. E bine, e cald și ploaia mă răcorește. Acum pot să plâng, nu va ști nimeni.

Știi.. n-am apucat să te sărut în ploaie așa cum am zis că am s-o fac. Și dacă aș face-o acum? Am destul timp să ajung până la tine. Da, am timp, așa că încep să fug. Mi-aduc aminte că așa fugeam și după tine-n seara în care te-am pierdut. Doar că atunci te-am prins din urmă.. Poate am noroc și azi și te ajung, sper. Ajung într-un final la tine. Încă plouă, e bine. Încă am timp. M-am întâlnit cu vecina de la unu, îmi spune c-am venit degeaba. Are dreptate.. ai aruncat de mult pământ pe mine, mi-ai pus și cruce, cred. Ești bine. Cum ar putea fantoma mea să te sărute-n ploaie!? Ajung acasă. Mi-e scârbă iar de ce-i în jurul meu. Îmi aprind o țigară, dar la dracu, s-au udat și astea. Oricum, e târziu. Mă pun la somn. Poate mâine nu mă scol târziu și mă duc la muncă. Da.. mâine va fi bine.Mă uit la ceas, e ora unu. Iar am dormit prea mult și iar întârzii la muncă. Mă gândesc că am totuși timp să ajung, dar subit îmi aduc aminte că am anunțat că nici azi nu vin. Deja e a treia zi de când iar dorm prea mult și iar nu merg la muncă. N-am chef de nimic, mi-e scârbă de tot, chiar și de vrema de afară deși e vară și e bine. Mai stau în pat, poate mai dorm puțin. Dar nu îmi găsesc locul, așa că mă ridic. Pun să îmi fac cafea, dar nu îmi simt mâinile sau corpul. Ciudat, nici cafeaua n-are gust. Îmi aprind o țigară și încep să mă uit pe geam. Îmi mai aprind o țigară, încă una și tot așa până rămân fără. Nici cafeaua n-am băut-o și nici tu nu ai venit.

Mă uit în oglindă.. asta sunt eu!? Nu, n-are cum. Eu nu am cearcăne, eu nu am ochii plânși, părul în toate direcțiile și hainele astea. Nu, astea clar nu-s hainele mele. Brusc realizez.. sunt hainele tale pe care le-am pus din greșală sau intenționat în valiza cu hainele mele. Cred că mai am câteva prin dulap. Le-oi arunca eu..

Decid că azi o să fie o zi bună, așa că îmi iau alte haine și fug la duș. Cu cât mai multă apă curge pe pielea mea, cu atât mă simt mai bine. Parcă s-au mai dus din amprentele tale. Dar pe alea întipărite-n minte și în suflet, ce fac!? Pe ele cu ce le spăl!? Mă simt străină.. ce caut eu de fapt în casa asta!? Asta nu e casa noastră în care am râs și plâns, în care ne-am certat și împăcat.. și cel mai important, nu e casa în care te-am iubit. Ți-aduci aminte cum te-am iubit? Cât te-am iubit? Pereții mi-s martori, cearșafurile și patul mi-s martori, geamurile și vecinii toți mi-s martori. Inima ta mi-e martoră că te-am iubit, chiar dacă tu m-ai îngropat de mult. Dar nu, azi nu cedez. Azi o să fie bine. Mă îmbrac, mă machiez și fug după țigări. Mi-am luat țigări și înghețată și până am ieșit din magazin, a început să plouă. E bine, e cald și ploaia mă răcorește. Acum pot să plâng, nu va ști nimeni.

Știi.. n-am apucat să te sărut în ploaie așa cum am zis că am s-o fac. Și dacă aș face-o acum? Am destul timp să ajung până la tine. Da, am timp, așa că încep să fug. Mi-aduc aminte că așa fugeam și după tine-n seara în care te-am pierdut. Doar că atunci te-am prins din urmă.. Poate am noroc și azi și te ajung, sper. Ajung într-un final la tine. Încă plouă, e bine. Încă am timp. M-am întâlnit cu vecina de la unu, îmi spune c-am venit degeaba. Are dreptate.. ai aruncat de mult pământ pe mine, mi-ai pus și cruce, cred. Ești bine. Cum ar putea fantoma mea să te sărute-n ploaie!? Ajung acasă. Mi-e scârbă iar de ce-i în jurul meu. Îmi aprind o țigară, dar la dracu, s-au udat și astea. Oricum, e târziu. Mă pun la somn. Poate mâine nu mă scol târziu și mă duc la muncă. Da.. mâine va fi bine.