Adevărul e că atunci când sunteți într-o relație toxică, oarecum sunteți conștienți de lucrul acesta, doar că acea iubire, dacă îi putem spune așa, vă ține pe loc și vă face să continuați. Sunteți conștienți că iubirea a dispărut de mult, că omul de lângă voi parcă nu mai e omul de care v-ați îndrăgostit, că lumea nu e chiar cel mai drăguț loc și că voi nu mai sunteți cine erați la început. Da, iubirea dispare iar în locul ei apare depedența, apar insomniile pentru că nu știi unde e persoana iubită, apar nervii, telefoanele închise și ratate, apar ieșiri cât mai puține cu oamenii dragi, apar gelozia și urletele, durerea și lacrimile. Dacă înainte te puneai la somn cu zâmbetul pe buze pentru că ați avut o întâlnire drăguță sau poate v-ați mutat împreună, acum adormi singur/ă și cu lacrimile pe obraz. Te simți neputincios, te simți abandonat și blestemi universul și zeii că de ce tocmai ție ți se întâmplă asta? Pierzi nopți, kilograme, prieteni, iți pierzi vocea de la atâta țipat și cel mai important, îți pierzi încrederea. Atât în tine, cât și în cei din jur. În momentul în care te vezi într-o astfel de situație, te simți neputincios și mic pentru că nu știi cum să reacționezi : să lupți sau efectiv să pleci? Te gândești că dacă lupți, serile cu insomii se vor mări, că ușile trântite vor fi tot mai dese, că vei ajunge să te îmbolnăvești, să te pierzi pe tine. Iar dacă renunți și pleci, te simți și vinovat pentru că odată plecat, știi că în viața celeilate persoane va apărea altcineva, altcineva mai bun, mai cald, pe care omul nu demult iubit, îl va iubi mai mult decât pe tine. Te simți vinovat pentru că știi că e posibil ca la un moment dat să îți treacă și ție toată iubirea aia, să fii cu un om mai bun. Și cel mai important să o iei de la început..